Lectura filosofică terapeutică

A înțelege sensurile propriei povești/narațiuni e una dintre preocupările omului contemporan.

Dar nu toată lumea știe sau poate să urmeze un fir al Ariadnei pe care l-ar putea reprezenta chiar

repovestirea întâmplărilor vieții cu scopul înțelegerii semnificației acestora și pentru a schimba

conduita în sens terapeutic fiindcă nu există pentru toată lumea resursa creativității. De aceea, voi

susține în prezentarea mea că narațiunile literare pot oferi o oglindă a înțelegerii propriei

existențe, o cale de pătrundere în sensurile ascunse ale evenimentelor și chiar începutul unui

proces de optimizare a vieții beneficiarului actului terapeutic.

Pe de altă parte, lectura filosofică sau în cheie filosofică poate fi, și ea, o cale terapeutică. Mai

întâi prin antrenarea minții și mai pe urmă prin înțelegerea superioară a valorilor la care ne

raportăm, conducându-ne spre a face alegeri din ce în ce mai înțelepte în vederea descoperirii

unor căi spre o viață bună.

Ne-am putea întreba ce lecturi sau adevăruri povestite inventiv putem folosi și, de aceea, voi

prezenta situații concrete pentru a ilustra cele de mai sus. De exemplu, în evaluarea psihologică

și, apoi, în terapie am putea folosi o idee/o metaforă/o secvență semnificativă dintr-o operă de

ficțiune pentru a înțelege mai bine care sunt valorile cele mai importante ale persoanei aflate în

dificultate, valori pe care în mod evident se sprijină procesul vindecării. Atunci când formulează

concluzii şi recomandări evaluatorul/terapeutul trebuie să aibă în vedere caracteristicile mediului

cultural şi ale contextului social în care trăieşte individul. Pe acest principiu se bazează

propunerea de a folosi lectura/simbolul literar în consiliere, în funcție de nivelul cultural al

fiecărei persoane, în relație cu principiile/mentalitățile/credințele fiecăruia.

Apoi, pentru că metafora terapeutică este chiar o modalitate de lucru folosită în psihologie, cred

că am putea-o explica mai nuanțat prin metafore/simboluri literare. Introducând distincția

jungiană dintre ”semn” și “simbol”, putem spune că metafora, în terapie, poate avea rol atât de

semn cât și de simbol. In psihoterapia experiențială metafora este însă mai frecvent folosită ca

simbol. Procedeul metaforizării este nu numai efectul pur al gândirii, ci și rezultatul tuturor

proceselor psihice, putându-se spune că în cazul metaforei-simbol rolul cel mai important îl are

imaginația. Iar imaginația este procesul psihic care are cea mai puternică disponibilitate de a

prelua și conținuturi inconștiente.

În cele din urmă, spre a exemplifica o posibilă modalitate de lucru cu literatura în psihoterapie,

am ales o imagine emblematică, devenită un reper cultural notoriu, care îmbină narațiunea cu

simbolurile unor preocupări general-umane din ziua de azi. Este vorba de personajul lui

Saint-Exupery, Micul Prinț, și de povestea sa fascinantă. Odată cunoscută, narațiunea poate fi

convertită într-o metaforă a căutării sensului vieții. Pentru început, după folosirea metodei

biografice pentru culegerea informațiilor în realizarea evaluării psihologice, după aplicarea unor

teste în vederea cunoașterii cazului, se pot formula câteva întrebări, plecând de la povestea

Micului Prinț, cu scopul de a sprijini persoana în dificultate și pe terapeut în lămurirea unor

aspecte relevante cu privire la setul de valori la care se raportează cel care solicită sprijinul.

Această metodă pleacă de la ideea că, în psihodiagnostic, principiul că omul este o entitate este

foarte important; orice analiză trebuie făcută ţinând cont de complexitatea fiecăruia. Întrebările

care pornesc din narațiunea anterior menționată pot fi formulate în jurul unor idei generale,

precum:

Păstrăm ceva din copilărie, din inocență?

Mai e o nevoie acceptarea lumii prin ochii unui copil?

Care este sensul iubirii?

Este prietenia cheia învățării intrării în armonie cu lumea?

Ce înseamnă o situație limită și cum ne raportăm la ea?

Ce rol au trebuințele vieții și cum gestionăm acceptarea repetiției din cotidian?

Cum înțelegem ideea despărțirii, a morții?

De aici putem extrage împreună cu persoana consiliată câteva semne/simboluri/metafore precum

deșertul/viața/pericolul/, fântâna, călătoria de explorare a lumii, vulpea-prieten și îmblânzirea,

trandafirul și spinii, a vedea cu inima, a tânji după marea îndepărtată et caetera.

Bineînțeles, întrebările și interpretările se pot formula și reformula în funcție de modul în care

evoluează conversația și de nevoile demersului terapeutic. Scopul acestor întrebări este acela de a

orienta persoana chestionată spre autoanaliză/autocunoaștere și de a găsi într-un mod propriu,

individual, o cale de ieșire din dificultate, sub supravegherea sau ghidată fiind de

psiholog/consilier. Metafora terapeutică (mai ales cea care funcționează ca simbol) constituie o

cale privilegiată de acces la inconștientul psihic. Exercițiile bazate pe metaforă introduc persoana

într-o situație imaginară la care trebuie să se adapteze folosindu-se mai ales de funcția

imaginației. În timpul exercițiilor metaforice persoanele nu numai că află ceva nou despre ele

însele, până atunci neconștientizat, ci găsesc soluții problemelor și, confruntându-se cu

dificultățile într-o manieră securizantă și indirectă, își construiesc strategii viitoare de rezolvare a

problemelor. Am putea spune, așadar, că tehnicile metaforice sunt nu numai căi de descoperire a

unor fațete ascunse ale personalității, ci și modalități de activare a resurselor psihice.

‍

‍

‍